Inflația ridicată poate stimula achiziția de apartamente cu scop investițional, în contextul în care prognozele de creștere a prețurilor locuințelor la nivelul Bucureștiului indică un avans de 15%, a declarat, la PROFIT NEWS TV, Viorel Mohorea, manager vânzări în cadrul SVN Romania. S-au cumpărat circa 11.000 de locuințe cu scopul închirierii doar în București în ultimii 5 ani.
Primăvara acestui an a venit ca o continuare a diluării gradului de accesibilitate al locuințelor începută în 2018, pe fondul creșterii prețurilor și al salariilor erodate de inflație. Efectul de deteriorare va continua pe măsură ce dobânzile la creditele ipotecare continuă să se majoreze.